COMUNICAREA LA DISTANTA.

Ne putem folosi gândurile pentru a schimba viaţa noastră şi lumea în care trăim, cum spune Lynne McTaggart în cartea sa "Experimentul Intenţie", dar pentru asta trebuie să ştim anumite lucruri esenţiale despre noi înşine, cum ar fi faptul că ceea ce gândim şi simţim are un impact emo­ţi­o­nal asupra celor din jurul nostru. Ne­numărate studii şi cercetări de­monstrează că "reacţiile noastre emo­ţi­o­nale sunt înregistrate de către cei mai apropiaţi nouă şi că reverberează şi în aceştia.

În fiecare din aceste stu­dii, corpurile perechilor intraseră în stare de antrenare sau de interco­nectare cuantică, cum spune Radin (n.r. – unul dintre cecetătorii fe­no­me­nului de transmitere a informaţiei mentale în sistemele vii); receptorii ve­deau sau simţeau ceea ce vedeau sau simţeau partenerii lor, în timp real. (...) Cercetările în domeniul in­te­racţiunii mentale directe cu siste­me­le vii au stabilit că, în anumite con­diţii, pulsul, excitaţia sistemului nervos autonom, undele cerebrale şi flu­xul sanguin către extremităţile a două per­soane diferite, aflate la distanţă, in­tră toate în stare de antrenare" ("Experimentul Intenţie").

Cu alte cuvinte, ne transmitem pe noi înşine celor din jur în mod in­conştient, cum putem gândi şi simţi emo­ţiile celor din jurul nostru şi, în mod special, al celor de care suntem le­gaţi emoţional. Lucrurile nu se opresc aici; printr-un fenomen de an­trenare, inima, creierul, dar şi multe alte organe ale corpului nostru re­ac­ţi­o­nează la gânduri şi emoţii, fie ele po­zitive sau negative. Cercetătorii au constatat că noi putem să ne an­tre­năm, să transmitem intenţii vinde­că­toare şi compasiune celor din jur, să învăţăm meditaţia, de exemplu, care produce coerenţă cardiacă şi a undelor creierului şi să practicăm ru­gă­ciu­nea pentru a ajuta lumea din jur. Faptul că stările emoţionale şi gândurile se transmit şi produc efecte asupra noastră şi asupra lumii poate deveni pia­tra de temelie a responsa­bi­lităţii şi a înţelegerii umane.

Nu avem ne­voie să ne victimizăm la gândul că lu­mea din jur ne transmite ne­ga­tivita­tea, deprimarea şi suferinţa ei, ci să în­ţe­le­gem că fiecare dintre noi este un po­tenţial vindecător al acestor stări, re­simţite de ceilalţi. În loc să ne lăsăm copleşiţi la gândul că de­presia va deveni principala cauză de boală a lumii, am putea să ne res­ponsabilizăm şi să ne antrenăm pentru a şterge de pe tabla subtilă a experienţei negativitatea, prăbuşirea in­te­ri­oară şi suferinţa, infirmând acest diasgnostic fatal. Pentru asta însă trebuie să ştim că ceea ce simţim şi gân­dim poate fi schimbat prin antrenarea minţii şi schimbarea gândurilor noastre atunci când sunt impregnate de rău. Răul lăuntric poate proveni şi din mediul emoţional înconjurător, aşa încât avem nevoie să ne antrenăm pentru a înţelege şi a accepta că pu­tem alege ceea ce gândim, chiar dacă adesea gândurile noastre par a ne for­ţa să le gândim.

Contactul cu ru­gă­ciunea, cu me­ditaţia, a învăţa să ne liniştim min­tea şi emoţiile, a sta mai mult în contact cu binele, cu fap­te­le bune şi cu sta­rea de mulţumire, a căuta conti­nuu un mediu ce ne sti­mu­lează creati­vi­tatea şi vitalitatea, a transmite continuu noi înşine gânduri şi emoţii dă­tă­toare de viaţă, pline de compasiune şi de iubire înseamnă a fi responsabili de noi înşine, ca şi de cei din jurul nostru. Nu gândim doar pentru noi, ci şi pentru cei din jur, spun oamenii de ştiinţă. Dacă-i aşa, atunci să fim transmiţători ai vin­de­că­rii şi ai iubirii devine o decizie per­so­nală, responsabilă şi, poate, mai măreaţă decât oricare altă decizie a vieţii noastre.