Tratatele de estetică indiană menţionează că - Rasa-ele reprezintă esenţa emoţiilor noastre ce există atât în corp cât şi în minte. Tradiţia indiană recunoaşte cele 9 rasa-e ca reprezentând cele mai importante emoţii de bază ale fiinţei umane, care se regăsesc în trăirile tuturor fiinţelor umane: Iubire, Bucurie, Minunare, Curaj, Calm, Furie, Tristeţe, Frică şi Dezgust. Cuvântul sanskrit rasa înseamnă "esenţa emoţiilor", iar literar mai înseamnă, de asemenea, "gust", "apă","esenţă" şi "extaz".
Rasa este o energie care este parţial fizică şi parţial mentală. Este o legătură foarte puternică dintre corp şi minte, care ne afectează gândurile şi emoţiile. Rasa este o energie prezentă în întregul univers şi care ne afectează corpul. Rasa este esenţa a tot ceea ce există în exterior şi în exterior, modul în care simţim natura atât ca sine divin sau ca univers exterior.
În tradiţia Indiană există 8+1 forme de RASA descrise în estetica indiană: bibhatsa rasa (rasa odioasă), shringara rasa (rasa erotică), raudra rasa (rasa furiosă), karuna rasa (rasa tragică/patetică), adbhuta rasa (rasa încântării/minunării), bhayanaka rasa (rasa teribilă), hasya rasa (rasa comică), vira rasa (rasa eroică), shanta rasa (rasa pacifică,a pacii).
Emoţia, sursa gesturilor, revelează modalitatea prin care se uneşte fizicul şi psihicul, iar aceasta se exprimă prin cuvântul sentiment, în care se contopesc a simţi şi a înţelege.
Din expresie subiectivă, gestul devine prin repetare un adevărat semn instituţional, o modalitate de comunicare a unei noţiuni, da şi o sugestie a unui gînd.
Studiul limbajului corpului a descoperit că există în filiaţia gestului o analogie frapantă între formarea unei obişnuinţe, înţelegerea unui fenomen şi naşterea unui Simbol.
Din acest punct de vedere, am putea considera orice fiinţă vie drept un complex ereditar de gesturi, iar corpul nostru drept un ansamblu funcţional de gesturi fixate, devenite membre şi organe. Gestul ar reprezenta astfel supravieţuirea unei vechi activităţi stabilizate, unicul element rămas liber şi creator din acea activitate, să spunem Arhetipul sufletului nostru.
Orice creatură tinde să reproducă în mediul fizic ceea ce reprezintă şi semnifică ea, în subtil, în invizibil, putem concluziona că această semiologie a gestului ne poate furniza cea mai bună definiţie a sacrului şi a ritualului, care nu e decât repetarea unui gest ancestral, divin în esenţa sa.
Gesturile noastre nu trădează numai sentimentele elementare, ci sunt purtătoarele unor noţiuni generale, chiar esenţiale. Ele fixează limitele unei manifestări fizice şi trasează borne, limite, pentru capacitatea noastră de expresie, ridicându-ne în jur un cadrul riguros al direcţiilor spaţiului, în care învăţăm să ne situăm propria statură.
Nu întâmplător declara Protagoras că: Omul este măsura tuturor lucrurilor. Alcătuirea corpului nostru a furnizat primele arhetipuri ale ideologiei noastre şi primele noastre unităţi de măsură, braţul, cotul, palma, degetul, piciorul şi pasul, acest pas care măsoară şi timpul de vreme ce se supune ritmului respirator. Prima unealtă a omului a fost corpul său şi, mai presus de toate, mâna lui, modelul tuturor uneltelor de mai tîrziu, „instrumentul instrumentelor" cum a spus Aristotel.
Marea provocare rămâne, pentru gândirea occidentală, de a clarifica natura distinctă a acestor EMOŢII dramatizate (Rasa) în termenii obişnuiţi ai psihologiei vieţii cotidiene, chiar dacă aceste emoţii sunt manifestate până la starea de perfecţiune în artă.
Din punct de vedere occidental, putem considera psihologia ca fiind modalitatea de studiu a ceea ce se petrece pe marea scenă a vieţii, realizând analogia dintre reprezentarea dramatică, caracterul simbolic al manifestării, şi viaţa cotidiană.
Teoria Rasa-elor (a manifestării emoţionale precise) poate avea un caracter transformator prin aplicarea ei în viaţa cotidiană, dar şi în arta contemporană care se află în impas. Introducerea unor reguli stricte de manifestare scenică ar putea bulversa mulţi actori, dar aceste reguli ar asigura o manifestare scenică demnă de lumea zeilor, aşa cum specifică VEDA-ele, ar sacraliza manifestarea scenică, iar dacă extindem la nivel social … întrega viaţă socială ar fi sacralizată prin manifestarea conştientă şi clară a emoţiilor. Prin studiul teoriei RASA-elor nu facem decât să studiem această cunoaştere sacră, sinteză a mai multor VEDA-e, şi să observăm impactul său asupra societăţii în general.
Identificarea estetică este chiar viaţa în sine pentru rasa-dhvani. În viaţa cotidiană emoţiile sunt susţinute de legile cauzelor psihologice: anumite evenimente sau acţiuni ale celorlalţi provoacă un răspuns emoţional specific sau diferite aspecte ale aceluiaşi răspuns emoţional specific (rasa) şi anumite fluctuaţii interioare ale acestora (vyabhicārin). De fapt, Rasa(savoarea estetică) în sine constituie înţelesul estetic al operei artistice.
În contextul estetic, emoţia, chiar dacă a fost hrănită şi intensificată de evoluţia configuraţiei artistice, este oprită la stagiul iniţial stadiului de dezvoltare deoarece susţinerea (şi nu doar producerea) RASA depinde de modul în care se păstrează focalizată atenţia (avadhāna) asupra păstrării coerenţei dintre conjuncţia determinanţilor, consecvenţilor şi concomitenţilor (aceasta se spune că este celebra AXIOMĂ A LUI BHARATA REFERITOARE LA RASA).
Bharata specifică faptul că ‘emoţia de bază’ (sthāyi-bhāva) ‘devine’ rasa prin acţiunea celor 3 elemente menţionate anterior , dar Abhinavagupta clarifică acest concept menţionând că, de fapt, se experimentează doar RASA, iar aceasta se face prin analogie cu emoţiile corespunzătoare vieţii cotidiene. Mai précis, pe scenă ca şi în viaţa cotidiană o emoţie de bază se poate transforma în RASA când este trăită într-o stare de maximă implicare sufletească.
O operă artistică de succes va diversifica, consolida, explora şi intensifica sistematic o anumită RASA, în mod conştient, aceasta culminând cu un extaz emoţional rareori trăit în lumea cotidiană.
În context estetic, atenţia este focalizată fără efort şi în mod inconştient într-o anumită direcţie după ce apariţia RASA-ei, dar această experienţă, pentru a putea fi susţinută în viaţa obişnuită, presupune cultivarea unui control interior conştient a naturii umane, astfel încât atenţia să poată fi focalizată la voinţă în direcţia dorită.
De exemplu, pentru a conştientiza mai bine o rasa, să spunem, rasa furioasă, este necesar ca pentru o perioadă temporală bine determinată să ne promitem că nu vom manifesta furia în gânduri, în cuvinte şi în acţiuni. Astfel, vom ajunge să înţelegem mai bine emoţia numită furie, apoi rasa furioasă şi să o stăpânim atât de bine, încât să o putem manifesta la voinţă. Un control de acest tip asupra tuturor, emoţiilor, implicit a rasa-elor conferă, fiinţei care deţine acest control, capacităţi foarte speciale.
Alte modalităţi de control pot fi adoptate pentru întreaga viaţă şi ne vor oferi modalităţi neobişnuite de control al emoţiilor. Perioadele în care ne impunem un anunumit control emoţional, pe care le putem numi post emoţional sunt de un mare ajutor pentru a ne învăţa cum să dizolvăm emoţiile neplăcute din fiinţa noastră, fără a le reprima.
Scopul oricărei dorinţe este atingerea unei stări de fericire în momentul în care dorinţa se împlineşte. Postul emoţional sau controlul conştient al emoţiilor ne permite să atingem o stare durabilă de fericire într-un mod foarte direct şi conştient.
Controlul emoţional este foarte folositor pentru cei care urmăresc să trăiască o viaţă spirituală în societatea modernă, dar şi pentru cei ce doresc să aibă o viaţă fericită şi sănătoasă. Această modalitate simplă de control al emoţiilor nu ne cere să ne retragem din lume, nici să pierdem din timpul pe care nu-l avem. Aceasta necesită doar să rămânem disciplinaţi – emoţional şi spiritual- în timp ce participăm la viaţa cotidiană şi în timp ce interacţionăm cu celelalte fiinţe, dar 24 de ore din 24.
Putem fi sclavii sau stăpânii emoţiilor noastre. Toate emoţiile pot să aibă o semnificaţie pentru cineva, dar nu întotdeauna, deoarece câteodată pierdem controlul şi rămânem sclavii unor emoţii care ne acaparează în timp.
Dorinţele de securitate, bucurie, fericire, recunoaştere, iubire, cunoaştere, iluminare etc.. sunt dorinţe pe care le nutrim în vederea atingerii unei stări de fericire totale şi stabile. Orice formă ar lua o dorinţă, sentimentul de fericire pe care-l avem la împlinirea ei este ceea ce dorim, de fapt, iar acesta este obiectivul pe care-l putem împlini prin controlul emoţiilor, ceea ce înseamnă de fapt Disciplină emoţională.
Neuroştiinţa actuală distinge diferenţe între instinct, emoţii şi sentimente.
Instinctul se referă la reflexele biologice (agresiune, sex, frică, dezgust) înrădăcinate în programul genetic al fiinţei.
Emoţia se referă la diferitele schimbări corporale (chimice, nervoase, etc.) care apar instinctual ca răspuns la un anumit context, tinzând să menţină echilibrul interior al fiinţei.
Biologii au descoperit că până şi cele mai simple organisme trăiesc stări echivalente cu emoţiile noastre primare, dar paleta devine din ce în ce mai complexă pe măsură ce ne îndreptăm spre fiinţa umană.
‘Catharsis’-ul este cel care purifică emoţiile de inerţia lor şi de autocentrarea în fiinţă, fiind starea care face ca experimentarea RASA-ei să fie mai plăcută şi mai intensă.
Sentimentul este distinct, din această perspectivă evoluţionistă, deoarece integrează experienţa relaţionării anumitor emoţii cu anumiţi factori externi- permite evocarea acestor stări în memorie, dar şi proiecţia lor în viitor, generând o stare psihosomatică precisă.
RASA corespunde evocării unui sentiment într-un mod estetic specific care intensifică conştientizarea de sine.
RASA este ultima stare de conştiinţă reflexivă mediată de emoţie.
Rasa nu este efectul psihologic pe care opera artistică îl produce în spectator, ci sursa unui principiu de organizare interioară a creaţiei artistice, înţelesul său profund.
Prin evocare sau prin oglindirea emoţiilor dintr-un context tipic estetic, RASA este o proprietate ultimă şi inalienabilă a conştiinţei. Rasa care este trăită într-o circumstanţă obişnuită, nu doar artistică, este o modalitate de spiritualizare a experienţei lumeşti, vieţii cotidiene.
RASA poate fi doar sugerată(vyaṅgya) prin prezentarea unor determinanţi, consecvenţi şi concomitenţi, care pot fi sugeraţi şi ei(privirile pe care şi le aruncă 2 iubiţi când apare o a treia persoană). Niciodată o RASA nu va fi prezentată direct, ci va fi sugerată prin gesturi, atitudini priviri etc. care să conducă la aprofundarea trăirii care să culmineze cu o stare extatică, care să delecteze spectatorul.
Prin controlul emoţional pot fi acceptate mai uşor limitările care sunt datorate destinului (karma-ei) sau dharma-ei (menirii spirituale), de aceea poate să fie considerată ca o disciplină spirituală pentru fiinţele care trăiesc în lume în societatea contemporană şi pentru artişti. Controlul emoţiilor şi sentimentelor nu necesită o investiţie suplimentară de timp, pentru omul contemporan şi care mereu nu are timp suficient, iar controlul emoţiilor necesită o atenţie a minţii şi spiritului, deoarece astfel este controlată energia pe care o vehiculează o fiinţă şi sublimată pe nivelele superioare.
Controlul emoţional, sentimental poate fi considerată ca o ramură din Tantra Yoga, care este acea yoga care foloseşte toate energiile manifestării, le controlează şi le transformă în modalităţi de creştere şi transformare spirituală, de a ne reprograma pe noi înşine, de a ne depăşi limitările, originile sale regăsindu-se în Vede şi în scripturile vechi hinduse.
Pentru tradiţia spirituală Tantra Yoga, emoţia este principalul aspect al vieţii noastre, în care se păstrează energia noastră vitală. A ne suprima emoţiile este ca şi cum ne-am suprima viaţa, adică am muri imediat. Însă, exprimarea necontrolată a emoţiilor este, de asemenea, distructivă. Cheia? Educarea Inteligenţei Emoţionale, controlul emoţiilor care ne deschide poarta unei altfel de cunoaşteri, care este şi calea către Înţelepciune şi Fericire.
Rasa este o energie care este parţial fizică şi parţial mentală. Este o legătură foarte puternică dintre corp şi minte, care ne afectează gândurile şi emoţiile. Rasa este o energie prezentă în întregul univers şi care ne afectează corpul. Rasa este esenţa a tot ceea ce există în exterior şi în exterior, modul în care simţim natura atât ca sine divin sau ca univers exterior.
În tradiţia Indiană există 8+1 forme de RASA descrise în estetica indiană: bibhatsa rasa (rasa odioasă), shringara rasa (rasa erotică), raudra rasa (rasa furiosă), karuna rasa (rasa tragică/patetică), adbhuta rasa (rasa încântării/minunării), bhayanaka rasa (rasa teribilă), hasya rasa (rasa comică), vira rasa (rasa eroică), shanta rasa (rasa pacifică,a pacii).
Emoţia, sursa gesturilor, revelează modalitatea prin care se uneşte fizicul şi psihicul, iar aceasta se exprimă prin cuvântul sentiment, în care se contopesc a simţi şi a înţelege.
Din expresie subiectivă, gestul devine prin repetare un adevărat semn instituţional, o modalitate de comunicare a unei noţiuni, da şi o sugestie a unui gînd.
Studiul limbajului corpului a descoperit că există în filiaţia gestului o analogie frapantă între formarea unei obişnuinţe, înţelegerea unui fenomen şi naşterea unui Simbol.
Din acest punct de vedere, am putea considera orice fiinţă vie drept un complex ereditar de gesturi, iar corpul nostru drept un ansamblu funcţional de gesturi fixate, devenite membre şi organe. Gestul ar reprezenta astfel supravieţuirea unei vechi activităţi stabilizate, unicul element rămas liber şi creator din acea activitate, să spunem Arhetipul sufletului nostru.
Orice creatură tinde să reproducă în mediul fizic ceea ce reprezintă şi semnifică ea, în subtil, în invizibil, putem concluziona că această semiologie a gestului ne poate furniza cea mai bună definiţie a sacrului şi a ritualului, care nu e decât repetarea unui gest ancestral, divin în esenţa sa.
Gesturile noastre nu trădează numai sentimentele elementare, ci sunt purtătoarele unor noţiuni generale, chiar esenţiale. Ele fixează limitele unei manifestări fizice şi trasează borne, limite, pentru capacitatea noastră de expresie, ridicându-ne în jur un cadrul riguros al direcţiilor spaţiului, în care învăţăm să ne situăm propria statură.
Nu întâmplător declara Protagoras că: Omul este măsura tuturor lucrurilor. Alcătuirea corpului nostru a furnizat primele arhetipuri ale ideologiei noastre şi primele noastre unităţi de măsură, braţul, cotul, palma, degetul, piciorul şi pasul, acest pas care măsoară şi timpul de vreme ce se supune ritmului respirator. Prima unealtă a omului a fost corpul său şi, mai presus de toate, mâna lui, modelul tuturor uneltelor de mai tîrziu, „instrumentul instrumentelor" cum a spus Aristotel.
Marea provocare rămâne, pentru gândirea occidentală, de a clarifica natura distinctă a acestor EMOŢII dramatizate (Rasa) în termenii obişnuiţi ai psihologiei vieţii cotidiene, chiar dacă aceste emoţii sunt manifestate până la starea de perfecţiune în artă.
Din punct de vedere occidental, putem considera psihologia ca fiind modalitatea de studiu a ceea ce se petrece pe marea scenă a vieţii, realizând analogia dintre reprezentarea dramatică, caracterul simbolic al manifestării, şi viaţa cotidiană.
Teoria Rasa-elor (a manifestării emoţionale precise) poate avea un caracter transformator prin aplicarea ei în viaţa cotidiană, dar şi în arta contemporană care se află în impas. Introducerea unor reguli stricte de manifestare scenică ar putea bulversa mulţi actori, dar aceste reguli ar asigura o manifestare scenică demnă de lumea zeilor, aşa cum specifică VEDA-ele, ar sacraliza manifestarea scenică, iar dacă extindem la nivel social … întrega viaţă socială ar fi sacralizată prin manifestarea conştientă şi clară a emoţiilor. Prin studiul teoriei RASA-elor nu facem decât să studiem această cunoaştere sacră, sinteză a mai multor VEDA-e, şi să observăm impactul său asupra societăţii în general.
Identificarea estetică este chiar viaţa în sine pentru rasa-dhvani. În viaţa cotidiană emoţiile sunt susţinute de legile cauzelor psihologice: anumite evenimente sau acţiuni ale celorlalţi provoacă un răspuns emoţional specific sau diferite aspecte ale aceluiaşi răspuns emoţional specific (rasa) şi anumite fluctuaţii interioare ale acestora (vyabhicārin). De fapt, Rasa(savoarea estetică) în sine constituie înţelesul estetic al operei artistice.
În contextul estetic, emoţia, chiar dacă a fost hrănită şi intensificată de evoluţia configuraţiei artistice, este oprită la stagiul iniţial stadiului de dezvoltare deoarece susţinerea (şi nu doar producerea) RASA depinde de modul în care se păstrează focalizată atenţia (avadhāna) asupra păstrării coerenţei dintre conjuncţia determinanţilor, consecvenţilor şi concomitenţilor (aceasta se spune că este celebra AXIOMĂ A LUI BHARATA REFERITOARE LA RASA).
Bharata specifică faptul că ‘emoţia de bază’ (sthāyi-bhāva) ‘devine’ rasa prin acţiunea celor 3 elemente menţionate anterior , dar Abhinavagupta clarifică acest concept menţionând că, de fapt, se experimentează doar RASA, iar aceasta se face prin analogie cu emoţiile corespunzătoare vieţii cotidiene. Mai précis, pe scenă ca şi în viaţa cotidiană o emoţie de bază se poate transforma în RASA când este trăită într-o stare de maximă implicare sufletească.
O operă artistică de succes va diversifica, consolida, explora şi intensifica sistematic o anumită RASA, în mod conştient, aceasta culminând cu un extaz emoţional rareori trăit în lumea cotidiană.
În context estetic, atenţia este focalizată fără efort şi în mod inconştient într-o anumită direcţie după ce apariţia RASA-ei, dar această experienţă, pentru a putea fi susţinută în viaţa obişnuită, presupune cultivarea unui control interior conştient a naturii umane, astfel încât atenţia să poată fi focalizată la voinţă în direcţia dorită.
De exemplu, pentru a conştientiza mai bine o rasa, să spunem, rasa furioasă, este necesar ca pentru o perioadă temporală bine determinată să ne promitem că nu vom manifesta furia în gânduri, în cuvinte şi în acţiuni. Astfel, vom ajunge să înţelegem mai bine emoţia numită furie, apoi rasa furioasă şi să o stăpânim atât de bine, încât să o putem manifesta la voinţă. Un control de acest tip asupra tuturor, emoţiilor, implicit a rasa-elor conferă, fiinţei care deţine acest control, capacităţi foarte speciale.
Alte modalităţi de control pot fi adoptate pentru întreaga viaţă şi ne vor oferi modalităţi neobişnuite de control al emoţiilor. Perioadele în care ne impunem un anunumit control emoţional, pe care le putem numi post emoţional sunt de un mare ajutor pentru a ne învăţa cum să dizolvăm emoţiile neplăcute din fiinţa noastră, fără a le reprima.
Scopul oricărei dorinţe este atingerea unei stări de fericire în momentul în care dorinţa se împlineşte. Postul emoţional sau controlul conştient al emoţiilor ne permite să atingem o stare durabilă de fericire într-un mod foarte direct şi conştient.
Controlul emoţional este foarte folositor pentru cei care urmăresc să trăiască o viaţă spirituală în societatea modernă, dar şi pentru cei ce doresc să aibă o viaţă fericită şi sănătoasă. Această modalitate simplă de control al emoţiilor nu ne cere să ne retragem din lume, nici să pierdem din timpul pe care nu-l avem. Aceasta necesită doar să rămânem disciplinaţi – emoţional şi spiritual- în timp ce participăm la viaţa cotidiană şi în timp ce interacţionăm cu celelalte fiinţe, dar 24 de ore din 24.
Putem fi sclavii sau stăpânii emoţiilor noastre. Toate emoţiile pot să aibă o semnificaţie pentru cineva, dar nu întotdeauna, deoarece câteodată pierdem controlul şi rămânem sclavii unor emoţii care ne acaparează în timp.
Dorinţele de securitate, bucurie, fericire, recunoaştere, iubire, cunoaştere, iluminare etc.. sunt dorinţe pe care le nutrim în vederea atingerii unei stări de fericire totale şi stabile. Orice formă ar lua o dorinţă, sentimentul de fericire pe care-l avem la împlinirea ei este ceea ce dorim, de fapt, iar acesta este obiectivul pe care-l putem împlini prin controlul emoţiilor, ceea ce înseamnă de fapt Disciplină emoţională.
Neuroştiinţa actuală distinge diferenţe între instinct, emoţii şi sentimente.
Instinctul se referă la reflexele biologice (agresiune, sex, frică, dezgust) înrădăcinate în programul genetic al fiinţei.
Emoţia se referă la diferitele schimbări corporale (chimice, nervoase, etc.) care apar instinctual ca răspuns la un anumit context, tinzând să menţină echilibrul interior al fiinţei.
Biologii au descoperit că până şi cele mai simple organisme trăiesc stări echivalente cu emoţiile noastre primare, dar paleta devine din ce în ce mai complexă pe măsură ce ne îndreptăm spre fiinţa umană.
‘Catharsis’-ul este cel care purifică emoţiile de inerţia lor şi de autocentrarea în fiinţă, fiind starea care face ca experimentarea RASA-ei să fie mai plăcută şi mai intensă.
Sentimentul este distinct, din această perspectivă evoluţionistă, deoarece integrează experienţa relaţionării anumitor emoţii cu anumiţi factori externi- permite evocarea acestor stări în memorie, dar şi proiecţia lor în viitor, generând o stare psihosomatică precisă.
RASA corespunde evocării unui sentiment într-un mod estetic specific care intensifică conştientizarea de sine.
RASA este ultima stare de conştiinţă reflexivă mediată de emoţie.
Rasa nu este efectul psihologic pe care opera artistică îl produce în spectator, ci sursa unui principiu de organizare interioară a creaţiei artistice, înţelesul său profund.
Prin evocare sau prin oglindirea emoţiilor dintr-un context tipic estetic, RASA este o proprietate ultimă şi inalienabilă a conştiinţei. Rasa care este trăită într-o circumstanţă obişnuită, nu doar artistică, este o modalitate de spiritualizare a experienţei lumeşti, vieţii cotidiene.
RASA poate fi doar sugerată(vyaṅgya) prin prezentarea unor determinanţi, consecvenţi şi concomitenţi, care pot fi sugeraţi şi ei(privirile pe care şi le aruncă 2 iubiţi când apare o a treia persoană). Niciodată o RASA nu va fi prezentată direct, ci va fi sugerată prin gesturi, atitudini priviri etc. care să conducă la aprofundarea trăirii care să culmineze cu o stare extatică, care să delecteze spectatorul.
Prin controlul emoţional pot fi acceptate mai uşor limitările care sunt datorate destinului (karma-ei) sau dharma-ei (menirii spirituale), de aceea poate să fie considerată ca o disciplină spirituală pentru fiinţele care trăiesc în lume în societatea contemporană şi pentru artişti. Controlul emoţiilor şi sentimentelor nu necesită o investiţie suplimentară de timp, pentru omul contemporan şi care mereu nu are timp suficient, iar controlul emoţiilor necesită o atenţie a minţii şi spiritului, deoarece astfel este controlată energia pe care o vehiculează o fiinţă şi sublimată pe nivelele superioare.
Controlul emoţional, sentimental poate fi considerată ca o ramură din Tantra Yoga, care este acea yoga care foloseşte toate energiile manifestării, le controlează şi le transformă în modalităţi de creştere şi transformare spirituală, de a ne reprograma pe noi înşine, de a ne depăşi limitările, originile sale regăsindu-se în Vede şi în scripturile vechi hinduse.
Pentru tradiţia spirituală Tantra Yoga, emoţia este principalul aspect al vieţii noastre, în care se păstrează energia noastră vitală. A ne suprima emoţiile este ca şi cum ne-am suprima viaţa, adică am muri imediat. Însă, exprimarea necontrolată a emoţiilor este, de asemenea, distructivă. Cheia? Educarea Inteligenţei Emoţionale, controlul emoţiilor care ne deschide poarta unei altfel de cunoaşteri, care este şi calea către Înţelepciune şi Fericire.
